Multi proprietari de animale ne spun cand intra in clinica: "De ce sa il deparazitez intern cand nu are viermisori? Parca i-am mai dat o pastila anul trecut...".
Este foarte important ca animalutul nostru sa fie deparazitat intern periodic, asta insemnand o data la 2-4 luni. Ne gandim la starea de sanatate a cainelui dar si la a noastra, deoarece majoritatea parazitilor interni se pot transmite cu usurinta la om.Cand spunem paraziti interni, nu ne referim numai la viermisori ci si la parazitii microscopici ce pot exista in fecale, chiar si la viermii cardiaci deoarece unele produse antiparazitare se utilizeaza in prevenirea infestatiei cu astfel de viermi.
Deparazitarea se face cu produse specifice tipului de parazit intalnit, dar de cele mai multe ori folosim produse ce acopera o mare parte din parazti, de obicei pe cei mai frecvent intalniti. Administrarea produselor se face in functie de greutatea animalului.
Prima deparazitare se face incepand cu varsta de 4-5 saptamani de viata, urmata de un rapel dupa 10-14 zile. In caz de infestare masiva si daca, si dupa a doua doza sunt eliminati paraziti in fecale sau prin voma este nevoie sa fie administrata o a treia doza. Fecalele sau materialul vomitat rezultate dupa deparazitare trebuie arse deoarece reprezinta factori contaminanti atat pentu om cat si pentru alte animale.
Puiul trebuie deparazitat inainte de prima vaccinare iar adultul inainte de vaccinul anual deoarece sistemul imun nu poate produce anticorpii vaccinali in cantitati suficiente atata vreme cat este acaparat de o invazie de paraziti interni. Apoi, la fiecare 2-4 luni trebuie repetata deparazitarea sau de cate ori este necesar atunci cand catelul intra in contact cu alte animale contaminate sau cu excrementele acestora.
Este foarte important sa deparazitam cateii atat intern cat si extern deoarece unii paraziti externi pot inocula prin muscatura lor anumiti paraziti interni, unii dintre ei chiar pot pune in pericol viata animalului.
Daca suntem constiinciosi cu deparazitarea animalutului, il scutim atat pe el de eventuale complicatii cat si pe noi de riscul contaminarii. Pentru mai multe informatii va rugam apelati cu incredere la medicii nostri!